Bine Ați Venit!

Bine ați venit pe www.antreprenor.su, un site ce oferă gratuit informații utile despre inițierea și gestionarea propriei afaceri, precum și idei ce țin de investirea cu succes a banilor.

În linii generale, aici veți găsi notițe introductive despre antreprenoriat, cât și articole ce explică modalitățile de generare a ideilor de afaceri, unde sunt analizate aspectele importante de marketing, finanțare, planificare, contabilitate și a formelor organizatorico-juridice a afacerii.

Sperăm că studiind informația de pe site-ul nostru, veți obține cunoștințele necesare pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri profitabile.

Marketing

Marketingul este un ansamblu de metode, mijloace și procedee de studiere a pieței, pentru a satisface cerințele consumatorilor și pentru a soluționa problemele ce stau în fața întreprinderii. Aceste probleme se referă la publicitate, promovarea vânzărilor, amenajarea și amplasarea unui magazin, gestionarea prețurilor și nu în ultimul rând atragerea unui număr mare de clienți și creșterea continuă a acestora.


Se afișează postările cu eticheta Marketing. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marketing. Afișați toate postările


Cum să majorăm vânzările unui magazin cu materiale de construcții?


Cum să majorăm vânzările unui magazin cu materiale de construcții În prezent, materialele de construcții se vând la orice pas, în magazine, la piață sau în magazinele online. Concurența este în permanență creștere, iar vânzările în unele cazuri sunt în scădere, anume din acest motiv planurile antreprenorilor nu se văd a fi realizate în totalitate.

Fie că sunteți un antreprenor care dezvoltă o afacere cu vânzarea materialelor de construcții sau vă aflați abia la început în domeniul respectiv, tind să cred că fiecare dintre dvs își dorește vânzări mai multe și un profit mai bunicel. Este evident, acesta și este unul dintre obiectivele pe care urmează să le atingă orice întreprinzător. Chiar și în perioada crizei, există o cerere destul de mare pentru materialele de construcții și finisare. Totuși nu trebuie să neglijați apariția noilor concurenți pe piață, dar nici schimbarea preferințelor clienților.

Pentru antreprenorii care dețin o astfel de afacere și se află în perioada când vânzările au scăzut, angajații vor un salariu mai mare și magazinul este în prag de faliment, vă îndemn să luați cunoștință cu informația de mai jos. Cel mai bine ar fi ca din start să analizați ce factori acționează și modifică vânzările mărfurilor din magazinul dvs.

Amenajarea unui magazin cu produse de patiserie


Amenajarea unui magazin cu produse de patiserieSunteți un antreprenor sau abia pășiți în acest domeniu, dar vă doriți un profit constant, clienți mulțumiți și o afacere profitabilă? Atunci afacerea cu produse de patiserie-cofetărie este pentru d-voastră.

Veți primi o mare satisfacție de la munca îndeplinită, mai cu seamă dacă vă place domeniul dat și aveți inspirație la crearea noilor rețete pentru produsele de patiserie. Problema lipsei clienților în această sferă nu ar trebui să existe, atâta timp cât produsele vor fi calitative, deservirea la cel mai înalt nivel, iar prețurile accesibile. Dacă vă îngrijorați în privința succesului, vă întreb: Atunci când treceți pe lângă un magazin cu produse de patiserie, mirosul de covrigei, gogoși sau pateuri vă face să vă opriți, să așteptați și ceva timp în rând pentru a savura mai apoi cu plăcere gustul acestora? Da, sunt puține astfel de cazuri, când trecătorii rezistă tentației de a nu-și procura din bunătățile care emană un miros îmbietor în jur.

În acest articol nu mă voi opri să descriu detaliat despre etapele pe care ar trebui să le urmeze un antreprenor pentru inițierea unei astfel de afaceri, ci voi oferi câteva idei pentru amenajarea unui magazin cu produse de patiserie-cofetărie.

Amenajarea unui magazin cu produse bio și naturale


Amenajarea unui magazin cu produse bio și naturaleConsumul produselor eco crește de la an la an, chiar dacă costul acestora este de obicei dublu sau triplu față de produsele simple.

Nu contează dacă vorbim despre produse alimentare, detergenți sau cosmetice, toate sunt supuse unor reguli și testări destul de stricte, pentru a obține certificarea acestora, care ar permite ca pe produsele respective să fie aplicată, conform legislației, eticheta cu termenul de „organic” „eco” sau „bio”.

Nu vreau să-mi expun părerea în privința acestor produse, până la urmă fiecare dintre noi alege ce să mănânce, cu ce să se îmbrace și ce produse cosmetice să folosească. În acest articol mi-am propus să descriu despre amenajarea unui magazin cu produse organice și naturale, care ar fi utilă pentru fiecare antreprenor care-și dorește o afacere în acest domeniu.

Există companii care cunosc toate amănuntele despre clienți săi


Există companii care cunosc toate amănuntele despre clienți săi Este adevărat faptul că există companii care cunosc toate amănuntele despre clienții săi. Aici mă refer la vârstă, ocupația de bază, starea sănătății, situația financiară și încă multe alte date. Pentru companiile care-și doresc sporirea vânzărilor, este recomandat să citească în continuare acest articol.

Aș vrea să precizez că orice antreprenor, care-și dorește o afacere profitabilă, ar fi bine să aibă în echipa sa, câțiva analiști care ar obține informații valoroase despre clienții companiei. De cele mai multe ori, atunci când companiile oferă carduri de reducere, au de câștigat mai mult decât clienții. Ele obțin date foarte importante, pe care le folosesc în scopul de a-și crește vânzările. E o situație actuală, prin care se urmărește cunoașterea portretului fiecărui client. În același timp nu există o garanție că datele obținute de către o companie nu vor fi vândute în continuare altora.

În acest articol, mă voi opri la un caz, probabil cunoscut de unii vizitatori ai acestui site și voi face referință la compania Target Corporation, care este considerată drept al cincilea retailer de vânzări din lume.

Protejarea împotriva folosirii improprii a brandului


Protejarea împotriva folosirii improprii a brandului Ești proprietarul unui brand și ai constatat că acesta este folosit pentru a genera altor persoane trafic online?

În calitate de consumator ai întâlnit practici comerciale neloiale online, linkuri sau reclame înșelătoare? Ai fost pus în situația în care ai dorit să cumperi un produs online și reclama te-a indus în eroare? Ai dat click pe un link și ai fost redirecționat pe un site complet diferit?

Scopul acestui articol este să atragem atenția asupra folosirii improprii a mărcii unei persoane (mai bine cunoscută sub denumirea de „brand”), fapt care atrage consecințe negative atât asupra proprietarului mărcii respective cât și asupra consumatorului.

Rolul și importanța creării unui site web


De ce ai nevoie de un site web? În zilele de astăzi, este foarte bine știut că un rol destul de important în dezvoltarea unei afaceri o are anume prezența pe web. Site-ul web este un instrument al afacerii, cu ajutorul căruia se poate de lucrat și de câștigat în același timp. Dacă o companie nu deține un site web al său, majoritatea clienților vor privi fără mare încredere în serviciile sau produsele companiei respective.

Imaginați-vă că recent ați lansat o afacere. Aveți în cadrul companiei personal calificat și posibilități foarte mari de dezvoltare a afacerii d-voastră. Acum vă rămâne de realizat un lucru foarte important — să atrageți cât mai mulți clienții. Asta înseamnă că va trebui să faceți tot posibilul ca să afle despre d-voastră cât mai multe persoane. În acest caz, soluția optimală a unei astfel de probleme ar fi crearea unui site web al companiei.

Deschiderea unui magazin de draperii și perdele


Deschiderea unui magazin de draperii și perdele Un magazin de draperii și perdele poate fi deschis chiar de către proprietarul unui atelier de croitorie, care deține deja un local unde își desfășoară activitatea, dar și de către un antreprenor aflat la început inițierii unei afaceri.

În cazul în care nu aveți abilități în domeniul designului și a croitoriei, ci sunteți un simplu antreprenor care dorește să investească într-o afacere, atunci va trebui să încheiați contracte cu deținătorii atelierelor care sunt specializați în cusutul perdelelor și a draperiilor, le veți oferi materia primă, iar în schimb veți primi mărfurile pregătite pentru vânzare.

Există și o altă posibilitate de a deschide un salon de draperii și perdele fără a face investiții în personal, dotări tehnice, materie primă și altele de acest gen. În acest caz antreprenorul procură mărfurile de la angrosiști, iar apoi le vinde la un preț mai mare în salonul său.

Aranjarea produselor pe rafturi


Aranjarea produselor pe rafturi
Pentru ca orice întreprinzător din sfera comerțului să devină un antreprenor de succes, ar fi bine ca pe lângă amplasarea magazinului și alți factori importanți, să țină cont neapărat și de aranjarea produselor pe rafturi.

Activitatea de organizare a spațiului de prezentare a produselor include o serie de direcții, inclusiv alegerea tipului și nivelurilor de prezentare a produselor în rafturi și stabilirea suprafeței optime ce urmează a fi ocupată de fiecare marcă, produs și categorie de produse.

La aranjarea produselor pe rafturi se ține cont de mai multe criterii. Spre exemplu este indicat ca pe rafturile de sus să se plaseze produsele mai scumpe, iar pe cele de jos — mărfurile ce au un preț mai mic. Este de dorit ca produsele să se aranjeze din punct de vederea al prețului, de la stânga la dreapta, de la cel mai scump la cel mai ieftin.

Cum alegem amplasarea unei întreprinderi?


Cum alegem amplasarea unei întreprinderi?
La înființarea unei afaceri, pe lângă toate celelalte aspecte legate de formalitățile documentare, întocmirea planului de afaceri și acumularea surselor financiare pentru lansarea firmei pe piață, antreprenorii ar trebui să țină cont și de un aspect destul de important — alegerea amplasării întreprinderii.

Deseori afacerea poate eșua din cauza alegerii nepotrivite a amplasării acesteia, însă aceasta nu ne poate împiedica să ne dezvoltăm afacerea în continuare. Spre exemplu, unui antreprenor de succes, niciodată nu-i va fi frică de un eșec, el va fi încrezut în forțele proprii, va fi deschis spre schimbarea amplasamentului întreprinderii, va analiza cauzele insuccesului și cu multă motivație și perseverență își va continua activitatea.

Se poate întâmpla ca atunci când ați suportat pierderi financiare din cauza amplasării nefavorabile și afacerea nu a prosperat, alegându-i o altă amplasare, puteți avea un succes la care nici nu ați sperat vreodată.

Amenajarea unui magazin


Amenajarea unui magazin
Un magazin nu este altceva decât locul de vânzare unde de obicei clienții își fac cumpărăturile. Orice magazin, cât de mic nu ar fi el, trebuie să corespundă tuturor cerințelor cumpărătorilor și plus la aceasta ar fi bine ca imaginea sa să fie originală în raport cu cea a concurenților.

Pentru a avea o reușită comercială, de obicei antreprenorii atrag atenția asupra amenajării magazinului. Aceasta implică o muncă considerabilă atât în interiorul magazinului, cât și la exteriorul acestuia. Fiecare magazin are propriul său stil, design-ul care îl diferențiază de celelalte.

Cu siguranță, clienții vor intra într-un magazin cu vitrinele frumos amenajate, le va atrage atenția numele companiei, care de obicei este scris la intrare în magazin și desigur vor exista mai mulți cumpărători dacă magazinul va fi amplasat favorabil.

Publicitatea la locul vânzării


Publicitatea la locul vânzăriiApariția magazinelor și modernizarea formelor de comerț permit comercianților să dezvolte instrumentele merchandisingului și să sporească importanța lor în procesul de promovare a produselor.

Publicitatea la locul vânzării reprezintă ansamblul manifestărilor publicitare desfășurate în spațiul de comercializare, permițând difuzarea mesajelor publicitare referitoare la marcă în așa fel încât expunerea optimă a produselor este completată printr-o informare publicitară și o presiune de natură promoțională.

Din punct de vedere al cumpărătorilor prezenți în magazin, publicitatea la locul vânzării are, înainte de toate, un rol de informare, indicând avantajele și calitățile unui produs. De asemenea, ea amintește consumatorului de existența unui produs și favorizează contactul direct cu marfa expusă și promovată. Totodată favorizează cumpărarea impulsivă, atrăgând clientela produselor concurente.

Marketing


Marketing
Prima definiție a marketingului a apărut pentru prima dată în anul 1935. De atunci încoace, sub influența schimbărilor economice care au avut loc de-a lungul timpului, s-au modificat și noțiunile care aparțin acestei discipline.

Revenind la evoluția marketingului, se poate de afirmat că ideologia de marketing a apărut încă de pe timpul când ofertanții își vindeau produsele/serviciile la piață, unde încetul cu încetul au început a analiza preferințele clienților, muncind asupra ideii de a satisface cerințele acestora.

Philip Kotler, considerat ”părintele” marketingului, în cărțile sale oferă următoarea definiție: "Marketingul este o activitate menită să satisfacă nevoile și dorințele prin procese de schimbare". Altfel spus, marketingul reprezintă știința de a convinge clienții să cumpere anumite produse sau servicii.