Dacă ne gândim la educația financiară, atunci în același timp putem vorbi și despre Robert Kiyosaki. El este un investitor, om de afaceri și autor american care a scris în cărțile sale despre bani, muncă și motivație. Printre acestea se numără și „Școala de Afaceri. Pentru oamenii cărora le place să îi ajute pe ceilalți”. La această carte aș vrea să mă opresc în acest articol și să scriu câteva citate de-ale lui Robert Kiyosaki și fragmentele care mi-au rămas în memorie și m-au pus pe gânduri într-un fel sau altul.
Cărți
Literatura este hrana spirituală pentru fiecare dintre noi. Pentru antreprenori și persoanele care-și doresc să activeze în domeniul afacerilor, cărțile sunt la fel de necesare ca și aerul. Fie ele cărți de afaceri, de dezvoltare personală sau de gestiune financiară, oricum, fiecare dintre acestea ne va oferi noi cunoștințe, impresii, exemple, care ne vor fi utile în viitor, determinându-ne să gândim altfel decât am făcut-o anterior.
Se afișează postările cu eticheta Cărți. Afișați toate postările

„Școala de Afaceri” de Robert Kiyosaki
Cine dintre voi când aude de cadrul banilor nu-și amintește de Robert Kiyosaki? Cred că sunt puțini la număr. După părerea mea o persoană care-și dorește să devină un antreprenor de succes neapărat va citi cel puțin o carte scrisă de acest autor.