Întreprinderea individuală


Întreprinderea individuală Întreprinderea individuală este o activitate economică desfășurată de către o persoană fizică, în condițiile prevăzute de lege, cu scopul obținerii de profit, pe risc propriu, cu răspunderea nelimitată pentru obligațiile firmei cu întreg patrimoniul personal.

Î.I. este una dintre cele mai accesibile forme organizatorico-juridice de desfășurare a activității de antreprenoriat. Poate fi întemeiată de o singură persoană și va aparține acesteia cu drept privat sau poate fi întemeiată de membrii unei familii și în cazul respectiv va aparține acestora cu drept de proprietate comună.

În general, cheltuielile suportate de întreprinzător pentru înregistrarea întreprinderii sunt reduse, iar modalitatea de înregistrare este una simplă. Întreprinzător individual este considerată persoana fizică cu capacitate deplină de exercițiu, care îndeplinește activitatea de întreprinzător, fiind cetățean al țării unde se dorește deschiderea întreprinderii sau cetățean străin domiciliat în țara respectivă.

Întreprinderea individuală în Republica Moldova

Pentru înregistrarea de stat a unei întreprinderi individuale, e necesar să se depună la oficiul teritorial al Camerei Înregistrării de Stat în a cărui rază de deservire se află sediul acestuia (viza de domiciliu a fondatorului) următoarele acte:
— cererea de înregistrare, în conformitate cu modelul aprobat de Camera Înregistrării de Stat;
— buletinul de identitate al fondatorului sau al reprezentantului acestuia, împuternicit prin procură autentificată;
— documentul ce confirmă că taxa de înregistrare a fost achitată.

În regim obișnuit, decizia de înregistrare a întreprinderii se adoptă în 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor. În situații de urgență, înregistrarea se poate realiza în 24 sau în 4 ore, iar taxa de înregistrare majorându-se respectiv de 2 sau de 4 ori, în zi de odihnă sau de sărbătoare – de 2 ori.

Patrimoniul întreprinderii individuale se formează în baza bunurilor cetățeanului (familiei) și a altor surse neinterzise de legislație. Referitor la denumirea întreprinderii individuale, aceasta neapărat trebuie să conțină numele proprietarului. Spre exemplu, dacă întreprinderea individuală este fondată de Ion Ursu, atunci denumirea întreprinderii va fi Î.I. „Ursu Ion”. În cazul în care aceasta coincide cu denumirea unei întreprinderi individuale deja existente și înregistrate, atunci se va include în denumire și domeniul de activitate.

Întreprinzătorul individual poartă răspundere nelimitată pentru obligațiile întreprinderii cu întreaga sa avere. Întreprinderea individuală are posibilități limitate de dezvoltare și de obținere a creditelor bancare. Un alt aspect destul de important constă în aceea că orice antreprenor care-și deschide o întreprindere individuală ar trebui să aibă aptitudinile necesare și o experiență oarecare în domeniul în care intenționează să activeze. Un întreprinzător al unei astfel de societăți se poate confrunta și cu o altă problemă, destul de actuală și de care ar depinde mult succesul companiei sale. Întrucât întreprinderea individuală este limitată referitor la ascensiunea pe scara ierarhică, pot exista dificultăți la angajarea personalului competent și profesionist, pentru că astfel de angajați ar dori să fie remunerați mai mult decât și-ar permite să le ofere un întreprinzător individual.

De obicei, alegerea formei organizatorico-juridice de întreprindere individuală se recomandă întreprinzătorilor care așteaptă de la afacerea lor venituri relativ reduse și în același timp optează pentru un gradul de risc la fel mic.

Decizia de fondare a întreprinderii individuale trebuie să conțină:
  • datele de identificare a fondatorului: numele, prenumele,domiciliul, cetățenia, numărul actului de identitate, data și locul nașterii;

  • denumirea de firmă a întreprinderii.

  • sediul întreprinderii;

  • data înființării întreprinderii, care este data înscrierii ei în Registrul de stat;

  • genul de activitate a întreprinderii;

  • condițiile de lichidare ale întreprinderii.

Nu se admite înregistrarea de stat a unei întreprinderi individuale, în cazul în care:
  • persoana fizică este înregistrată deja în calitate de întreprinzător individual;

  • persoana respectivă este lipsită de dreptul de a practica o activitate de întreprinzător prin hotărârea instanței de judecată;

  • în cazul în care pe numele persoanei au fost înregistrate anterior alte întreprinderi care nu funcționează, dar care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul public național.
Întreprinderea este obligată să plătească toate impozitele și taxele prevăzute de legislație. Totodată, întreprinzătorul este obligat să țină evidența contabilă a veniturilor obținute din această activitate, precum și evidența cheltuielilor suportate. Fondatorul întreprinderii individuale răspunde nelimitat pentru obligațiile întreprinderii individuale cu întreg patrimoniul său, cu excepția bunurilor care nu pot fi urmărite.

Întreprinderea individuală în România

În condițiile prevăzute de legislație, orice antreprenor care dorește să-și deschidă o întreprindere individuală în România, va trebui să dețină un sediu profesional pe teritoriul acestei țări.

O persoană fizică poate desfășura o activitate economică doar dacă:
  • a împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfășurarea de activități economice

  • nu a săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

  • are un sediu profesional care este declarat.
Nu importă dacă activitatea va fi desfășurată temporar, permanent sau periodic, orice întreprindere individuală trebuie înregistrată în Registrul Comerțului și autorizată. La Registrul Comerțului se va depune cererea de verificare disponibilitate și/sau rezervare firmă (original), completă cu 3 denumiri, în ordinea preferințelor și actul ce confirmă achitarea taxei de registru. Aceste documente se vor depune cu scopul de a înregistra în registrul comerțului și de a autoriza funcționarea întreprinzătorilor persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale. Alături de acestea, se vor depune și alte documente:

— cartea de identitate sau pașaportul titularului întreprinderii individuale, fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;

— document care să ateste drepturile de folosință asupra sediului profesional, precum: contract de închiriere, de comodat, certificat de moștenitor, contract de vânzare-cumpărare;

— declarație de luare în spațiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosință etc., copie legalizată;

— declarație pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condițiilor legale de funcționare prevăzute de legislația specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii;

— fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională dacă aceasta este cerută potrivit unor prevederi legale speciale;

— fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experiența profesională, dacă este cazul.

Documentul care atestă înregistrarea întreprinderii individuale în Registrul Comerțului, precum și autorizarea funcționării acesteia și luarea la evidență de către autoritatea fiscală competentă este certificatul de înregistrare, care conține codul unic de înregistrare. Termenul de eliberare a certificatului variază de la 3 la 5 zile lucrătoare din momentul depunerii cererii.

După obținerea certificatului de înregistrare, persoana fizică înregistrată în calitate de întreprinzător individual, este obligată să se apropie la administrația finanțelor publice în termen de 15 zile pentru a declara opțiunea privind modul de impozitare și pentru a depune declarația privind veniturile și cheltuielile estimate pentru anul respectiv.

Întreprinzătorul individual nu va obține statutul de persoană juridică. Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

Evidența contabilă se va ține în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își poate înceta activitatea și este radiat din Registrul Comerțului în următoarele cazuri: prin deces sau prin voința acestuia, în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, cu modificările și completările ulterioare.

4 Comentarii

Ring 3 mai 2016, 10:27

Buna ziua. Nu stiu daca mai monitorizati comentariile la articolul asta, dar am o intrebare. Pentru a putea desfasura activitatea de traducator freelance, peste hotare, dar si in Moldova, cu semnatura legalizata, si stampila, ce este mai simplu? Inregistrarea unei intreprinderi inidivduale sau a unui SRL? As vrea sa fiu mai libera in activitatea mea, si nu vreau sa ma afiliez cu nici un birou de traduceri existent. Mersi anticipat pentru raspuns. (Aveti informatie foarte utila aici! Mersi pentru efort)

Antreprenor 3 mai 2016, 12:37

Bună ziua. Indiferent dacă alegeți să înființați o întreprindere individuală sau o societate cu răspundere limitată, pentru a presta servicii de traduceri, veți avea nevoie de autorizație de funcționare. Iar dacă nu doriți să vă alăturați unui birou de traduceri existent, deschideți Dvs personal unul. Vă recomand să luați cunoștință cu alte informații ce țin de legalizarea și autorizarea activității de traducător în Republica Moldova.

Dacă decideți să deschideți o întreprindere individuală, veți desfășura activitatea de întreprinzător în nume și pe risc propriu, în calitate de persoană fizică, iar impozitul pe venit va constitui 7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 29640 lei și 18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 29640 lei.

Dacă alegeți să înființați S.R.L., obțineți statutul de persoană juridică, răspundere numai în limitele valorii cotelor care vă aparțin, risc financiar mai mic, veți achita 3% din suma venitului operațional, ca neplătitor de TVA (ex. în cazul Dvs, la fiecare 100 lei plătiți de client, veți achita 3 lei impozit pe venit).
Pentru mai multe detalii, puteți solicita o consultație gratuită la Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat: 0 8000 1525

Ring 3 mai 2016, 13:45

Va multumesc pentru raspunsul prompt. Se pare ca intr-adevar o societate comerciala este adecvata forma pentru cazul meu. Am incercat sa activez cu un birou de traduceri online in Romania, si mi s-a cerut statut de persoana fizica autorizata. Ceea ce la noi nu exista. Detin autorizatia de la Ministerul Justitiei pentru traducator de limba japoneza, dar se pare ca daca nu am statut de persoana fizica autorizata nu pot activa cu biroul dat (ei mi-au comunicat asta). In orice caz, stiu ca pe 27 mai legislatia privind activitatea de traducator va fi modificata, asa ca sper sa nu fie schimbari drastice. Multumesc inca odata pentru informatie.

Antreprenor 3 mai 2016, 17:38

Vă doresc succese mari în activitatea pe care o desfăşuraţi!