Sursele de finanțare ale unei afaceri



Sursele de finanțare ale unei afaceri
Realizarea potențialului economic și implementarea unei idei de afaceri în practică depind în mare măsură de posibilitățile financiare.

Fie că sunteți la etapa inițierii unei afaceri, fie că vă aflați la etapa când doriți să vă extindeți afacerea deja existentă, aveți nevoie de finanțare.

Care sunt eventualele riscuri, de ce sumă aveți nevoie, în ce stadiu de dezvoltare se află afacerea, cât de promițător este planul de afaceri și încă multe alte detalii sunt analizate înainte de a vi se oferi o finanțare. Aceste dări de seamă se prezintă părții de la care se solicită finanțarea. În cazul firmelor nou înființate, băncile vor acorda finanțare doar după ce vor efectua o analiză detaliată a planului de afaceri, pentru a se convinge că-și vor putea recupera banii într-un anumit interval de timp.

Lipsa surselor financiare este una dintre cauzele care îi determină pe tinerii antreprenori să ezite în inițierea unei afaceri. Unii antreprenori consideră că o afacere de succes nu poate fi dezvoltată cu puțini bani, de aceea, așteaptă momentele în care vor deține o sumă mai mare de bani, care le-ar permite implementarea ideilor în practică. Această viziune este de multe ori greșită, deoarece o afacere poate fi inițiată și cu sume mai mici, desigur și profitul obținut va fi mai mic, dar acest lucru nu înseamnă că nu e posibil. Treptat, afacerea se poate extinde, iar întreprinzătorul își va atinge obiectivele stabilite inițial. În acest fel, în timp, chiar de întemeiați cu sume mici o afacere, ați putea ajunge la succesul mult dorit.

Totuși, circa 90% dintre antreprenorii care dezvoltă o afacere, recurg la finanțarea externă, deoarece resursele financiare pe care le dețin nu sunt suficiente nici măcar pentru cele mai mici cheltuieli necesare pentru deschiderea unei afaceri. În aceste cazuri se apelează la creditele bancare sau la cele primite de la investitori, clienți sau furnizori. Când se ia decizia de a apela la surse externe de finanțare, fiecare întreprinzător trebuie să ia în calcul posibilitățile sale de rambursare a creditelor, dar și perioada în care va urma să întoarcă sumele împrumutate. De asemenea, se vor lua în calcul avantajele creditelor pentru afacerea întreprinzătorului, dacă acestuia îi va fi convenabil să ia împrumuturi, sau mai bine totuși să se abțină, fiind în favoarea sa acest lucru.

În multe situații, luarea creditelor nu înseamnă 100% garanție că toate obiectivele vor fi atinse, împrumuturile vor fi rambursate, iar afacerea va genera și un profit substanțial. Nici pe departe nu e cazul să gândim astfel. Există mulți factori de care în mod direct depinde dezvoltarea și prosperarea afacerii antreprenorului. Aici mă refer la furnizori, parteneri de afaceri, piața de desfacere, situația politică și economică în țară, etc. În unele cazuri, utilizarea ineficientă a împrumuturilor, poate genera situații de falimentare pentru întreprindere, sau datorii pe termen lung, venituri mici care în mare parte nu acoperă toate cheltuielile și muncă în zădar.

Sursele de finanțare ale unei întreprinderi pot apărea sub diverse forme:
  1. În dependență de perioada pentru care se solicită finanțare, deosebim:
    • Finanțare pe termen scurt;
      Perioada de finanțare nu depășește un an de zile, iar banii obținuți sunt cheltuiți de către antreprenori pentru procurarea materiilor prime, pentru achitarea la timp a salariilor muncitorilor, pentru finisarea unor lucrări aflate în curs de execuție, etc.

    • Finanțare pe termen lung;
      În acest caz, perioada de întoarcere a datoriilor depășește un an de zile. Finanțele obținute sunt utilizate pentru dezvoltarea și prosperarea întreprinderii, pentru implementarea noilor tehnologii, crearea noilor produse, dezvoltarea rețelei de distribuție, asigurarea calității totale a produselor, etc.

  2. În dependență de natura surselor de finanțare, distingem:
    • Finanțare internă;
      În cazul în care antreprenorul este la început de drum în domeniul businessului, atunci sursele interne de finanțare ar putea fi capitalul propriu și cel obținut de la prieteni, de la familie.

      Capitalul propriu și cel obținut de la prieteni și familie reprezintă baza financiară de la care pornesc mulți antreprenori. Fie că viitorul antreprenor a făcut careva economii și dispune de resurse financiare proprii, fie că apelează la ajutorul prietenilor sau a familiei, acest tip de finanțare este unul sigur și fără prea multe bătăi de cap. În astfel de situații nu se cere prezentarea planului de afaceri, căutarea investitorilor, corespunderea unor standarde, totul pare a fi mult mai simplu. Corect, pare a fi, dacă nu luăm în calcul că finanțele proprii, dar și cele colectate de la cunoscuți s-ar putea să nu fie suficiente pentru dezvoltarea afacerii. În acest caz, activitatea întreprinderii ar putea fi stopată, iar din cauza că compania va fi puțin cunoscută pe piață, va fi problematic să se adune careva fonduri pentru reluarea activității. Deci, după cum am menționat, capitalul propriu și cel obținut de la familie și prieteni are unele avantaje, dar și dezavantaje. Și încă ceva, dacă întreprinderea ar falimenta, pierderile ar fi suportate în totalitate de antreprenor sau de apropiații săi care i-au oferit suport financiar.

      În cazul când întreprinzătorul activează de ceva timp în sfera afacerilor, ca surse interne de finanțare ar servi reinvestirea profitului obținut, vânzarea unor active, darea în arendă a unor spații comerciale, a unor utilaje, care nu se consideră a fi aducătoare de profit întreprinderii. Ca o regulă de bază pentru antreprenori, ar fi aceea că cu cât o parte mai mare din profitul obținut este alocat pentru dezvoltarea și extinderea afacerii, cu atât mai puțin se va apela la finanțări suplimentare externe. Aici e nevoie să se ia în considerare și politica de dividente, iar profitul distribuit proprietarilor să fie mai mic, pe când o parte mai mare a acestora să rămână pentru reinvestire.

    • Finanțare externă;
      Finanțarea externă se referă la creditul bancar, emiterea de acțiuni și obligațiuni, granturi, subvenții și alte programe de sprijin din partea statului, leasingul, factoringul, credite primite din partea clienților și a furnizorilor, etc.

    Creditul bancar reprezintă o sumă de bani împrumutată debitorului, de către creditor, pe un anumit termen, în condițiile de rambursare a sumei totale primite, la care se adaugă de obicei și achitarea dobânzii. Este una dintre formele cele mai răspândite de finanțare. Pentru ca banca să accepte cererea de creditare, e nevoie ca întreprinderea debitoare să demonstreze că situația sa economică și financiară din perioada precedentă sunt la un nivel care ar motiva angajații băncii să ofere creditul cerut.

    Avantajele creditului bancar:
    • Antreprenorul obține de la creditor sumele bănești de care are nevoie pentru a-și dezvolta afacerea;

    • În multe situații, în cazul în care întreprinderea activează de ceva timp pe piață, banca care deservește această întreprindere, vine cu diverse opțiuni de creditare. În acest fel, debitorul obține credite de multe ori fără a prezenta planuri de afaceri sau rapoarte complicate, ba chiar mai mult, fiind client fidel al băncii respective, i se pot acorda și careva facilități în acest sens;

    • Conlucrarea în timp cu anumite instituții financiare, permite accesul mai liber al întreprinderii la alte servicii prestate de bănci;

    • Atunci când un antreprenor se adresează băncii cu o cerere de creditare, preventiv mai analizează cu exactitate situația reală din cadrul întreprinderii și în acel moment ar putea să depisteze care ar fi greșelile ce nu trebui să le comită, e profitabilă calea pe care a ales-o sau nu, va avea de unde rambursa creditul ce urmează să-l primească? Astfel, debitorul revizuie încă o dată toate posibilitățile sale, pentru o reușită sigură.

  3. Dezavantajele creditului bancar:
    • Dacă întreprinderile care activează deja pe piață, au o activitate în spate, care poate spune multe despre situația economică a firmei, antreprenorilor care abia pășesc în această sferă, le este mult mai greu la capitolul creditare. Ei se confruntă adesea cu refuzuri din partea băncilor, din motiv că nu pot argumenta rambursarea sumei care urmează a le fi împrumutată, sau nu oferă suficiente garanții pentru a primi sumele dorite;

    • În majoritatea cazurilor, băncile oferă credite pe un termen ce nu depășește 3 ani de zile, iar pentru un antreprenor care-și dorește o activitate profitabilă pe termen lung, perioada este prea mică pentru rambursarea creditelor substanțiale contractate;

    • În cazul falimentării întreprinderii, antreprenorul fiind în incapacitate de a rambursa sumele împrumutate, va pierde garanțiile depuse în momentul creditării;

    • Când antreprenorul primește un credit bancar, automat își asumă mai multe riscuri, printre care și riscul dobânzii.

    Emisia de acțiuni și obligațiuni
    Prin intermediul operațiunilor de emisiune se formează atât capitalul propriu, cât și capitalul de împrumut al întreprinderii. Astfel, la formarea capitalului propriu se emit acțiuni, iar la crearea capitalului de împrumut, se emit obligațiuni. Pe lângă faptul că emisia de acțiuni și obligațiuni are ca scop atragerea capitalului, totodată, se rezolvă și alte probleme, cum ar fi: reconstituirea proprietății și îmbunătățirea situației financiare.
    Leasingul
    Leasingul reprezintă o formă specială de finanțare pe termen lung sau mediu, care presupune existența a trei terțe persoane: furnizorul, societatea de leasing și beneficiarul finanțării. Societatea de leasing procură de la furnizor bunurile (utilajele, echipamentele industriale, etc) de care utilizatorul (beneficiarul finanțării) are nevoie și le cedează acestuia în schimbul unor redevențe lunare. Redevența lunară reprezintă rata de leasing care este achitată lunar de către utilizator pentru exploatarea bunurilor care i se oferă în posesie.

    Avantajele leasingului:
    • Acest tip de finanțare permite antreprenorilor care nu au o bază financiară solidă să dezvolte o afacere de dimensiuni mari, în comparație cu creditul bancar, care nu prezintă acest avantaj;

    • Întreprinzătorii pot obține mai ușor un contract de leasing decât un credit;

    • Bunurile achiziționate prin intermediul contractului de leasing nu sunt la evidență în bilanțul contabil, pe toată durata contractului, astfel întreprinderea nu achită impozitele pentru activele achiziționate, chiria bunurilor fiind considerată ca cheltuieli ale întreprinderii;

    • Leasingul nu crește datoriile în bilanț și nu limitează posibilitățile întreprinderii de a obține fonduri financiare suplimentare;

    • În situațiile când se încheie un contract de leasing pentru anumite utilaje, este bine de știut că există posibilitatea ca în timp, furnizorul să înlocuiască utilajul învechit cu unul nou;

    Dezavantajele leasingului:
    • Leasingul este eficient, numai în cazul în care obiectul contractului de leasing poate fi exploatat pe toată perioada de închiriere;

    • Uneori, pentru antreprenor devine mai costisitor un contract de leasing decât un credit bancar;

    • Un dezavantaj pentru furnizori ar fi că după prima închiriere, este posibil să nu se mai găsească alți utilizatori.

    Informația mai sus oferită se referă la leasingul comercial, iar înafară de acesta, mai există și alte două forme de leasing: lease-back și time-sharing.

    Leasingul lease-back este genul de tranzacție financiară care presupune vânzarea unui imobil, pentru ca în baza unui contract de leasing pe termen lung vânzătorul să își păstreze dreptul de folosire a bunului, în schimbul unei chirii. În cazul în care deținătorul echipamentului are datorii la bancă sau alte probleme financiare, el vinde utilajul unei companii de leasing, în schimbul unei sume de bani, iar apoi îl închiriază de la compania respectivă.

    Leasingul time sharing este metodă de leasing, care constă în închirierea de utilaje cu valoare ridicată (ordinatoare etc.), concomitent, de către mai mulți utilizatori. Atunci când contractul de leasing expiră, acesta fie încetează sau este prelungit pentru un anumit termen, fie are loc cumpărarea utilajului la un anumit preț.

    Factoringul
    Factoringul este o formă de creditare pe termen scurt, la care participă două părți: factorul și aderentul. Factorul este societatea bancară sau financiară specializată în încasarea facturilor, care de obicei obține un anumit procent din facturile decontate în avans, iar aderentul este societatea care furnizează produse sau servicii și are ca scop încasarea prețurilor pentru facturi înainte de termenul de scadență.

    O întreprindere recurge la serviciul de factoring atunci când dorește să obțină într-un termen scurt resursele financiare necesare pentru dezvoltarea afacerii, pentru a-și crește volumul vânzărilor, pentru a elimina riscul creanțelor neachitate la timp. De asemenea, această sursă de finanțare permite achitarea la timp sau chiar în avans a furnizorilor, ceea ce aduce numeroase beneficii antreprenorului ce beneficiază de serviciul de factoring.

    Avantajele factoringului:
    • Comercianții care iau decizia să utilizeze serviciul de factoring, urmează să completeze mai puține documente decât în cazul obținerii unui credit bancar. Tot aici e necesar de menționat că riscul unui refuz din partea factorului este mai mic decât în cazul solicitării unui credit. Astfel, factorul poate refuza aderentul doar în cazul în care între aderent și debitor există careva legături de acționariat sau condiționări ale plăților, indiferent dacă acestea sunt în avans sau la livrare.

    • Antreprenorul care apelează la ajutorul unei firme de factoring beneficiază de finanțare în termen scurt, fără garanții suplimentare, chiar de întreprinderea sa are mai multe datorii.

    • Sursele financiare obținute din partea companiei de factoring pot fi utilizate în diverse activități, fără a fi obligatoriu să respecte o anumită destinație a banilor primiți.

    • Serviciul de factoring permite colaborarea cu cumpărători noi, fără asumarea unor riscuri financiare.

    • Banca, sau instituția financiară care prestează serviciul de factoring are ca scop inclusiv și administrarea creanțelor, care presupune monitorizarea acordurilor dintre părți și decontarea facturilor, ceea ce înseamnă că furnizorul este scutit de unele responsabilități administrative.

    • Factoringul permite îmbunătățirea imaginii, creșterea reputației și a competitivității întreprinderii.

    Deosebim mai multe tipuri de factoring, printre care: factoringul disponibil și cel indisponibil. Factoringul disponibil este o sursă de finanțare imediată, care este plătită de bancă la prezentarea facturilor, pe când în cazul factoringului indisponibil, finanțarea are loc în momentul încasării facturilor. Înafara acestor două tipuri de factoring, mai deosebim factoring parțial sau total, închis sau deschis, fără regres sau cu regres, intern sau internațional.

    Programe naționale de finanțare
    Susținerea de stat a antreprenoriatului în toate țările se manifestă diferit, în dependență de bugetul de care dispune fiecare stat în parte.

    Fondurile guvernamentale sunt acordate întreprinderilor de stat sub formă de investiții directe. Întreprinderile din sectorul public sunt deținute în mare parte de stat. Acest lucru înseamnă că statul deține și profituri substanțiale din activitățile acestor întreprinderi. Întreprinderile private sunt parțial sau în mică parte finanțate de stat. Acestora și se acordă subvenții sau obțin anumite granturi pentru activitatea ce o desfășoară.

    Principala diferență între finanțarea publică și cea privată, adică între primirea unor fonduri din partea statului și a unui împrumut bancar constă în aceea că fondurile primite de la stat sunt gratuite sau aproape gratuite și pentru totdeauna, în comparație cu creditele bancare, care trebuie reîntoarse băncii într-un anumit termen cu achitarea suplimentară a dobânzii.

    • Finanțare mixtă
      Finanțarea mixtă presupune o îmbinare a finanțării interne și externe, utilizând în acest caz atât capitalul propriu, cât și cel provenit din surse externe.

Nici un comentariu