Transmisiunea evenimentului „Brand Your Idea”


Transmisiune live a evenimentului „Brand your idea”Este foarte bine știut că orice antreprenor inițiindu-și o afacere tinde ca în timp să dezvolte și să creeze un brand în adevăratul sens al cuvântului.

În acest articol vă propun spre vizualizare 2 materiale video de la evenimentul Brand Your Idea organizat de «ABC Antreprenori» care a a avut loc în data de 23 mai la București. Însă cei care nu au reușit să participe la acest eveniment, au posibilitatea să urmărească gratuit transmisiunea acestuia.

Detalii despre eveniment
Tema: „Brand Your Idea”
Orașul: București
Locația: hotelul Novotel, Lyon
Organizator: «ABC Antreprenori»
Website: abcantreprenori.ro
La evenimentul „Brand Your Idea”, «ABC Antreprenori» i-a avut ca invitați pe Costin Oane (Managing Partner Brohouse) și Vlad Craioveanu (Co-Fondator The HUB Bucharest), care au oferit participanților informații interesante și utile despre activitatea lor în calitate de antreprenori, dar și situații și întâmplări de-ale persoanelor cu care au colaborat.

Costin Oane a specificat că pentru a ajunge lider pe piață într-un domeniu oarecare, trebuie să analizați ce avantaje oferiți cu produsul sau serviciu propus spre vânzare în raport cu concurenții. Iar atunci când observați careva aspecte negative la concurenți, încercați să le transformați în puncte forte și să le implementați la d-voastră în companie.

Un alt criteriu destul de important pentru a dezvolta o afacere de succes este deținerea unei cărți de vizită. Și aici deja trebuie să analizați mai bine toate detaliile pentru ca în final, atunci când aveți deja cartea de vizită, să fiți mândri de ea și să nu ezitați nici o secundă să faceți schimb cu aceasta atunci când este cazul.

Vorbind despre business și posibilitatea dezvoltării unei afaceri, Costin Oane a precizat că este foarte important să știți încotro mergeți, adică să vedeți preventiv care e direcția businessului d-voastră, încotro tinde afacerea pe care o dezvoltați și care e punctul final unde ar trebui să ajungă aceasta.

Vlad Craioveanu și-a început discursul prin a relata participanților povestea sa și nu întâmplător a făcut acest lucru, dlui susținând că orice nu ați începe să faceți, trebuie să porniți de la propria poveste.

Mai multe detalii nu vă spun, ci vă las să vizionați materialele video pentru a înțelege cum să construiți în timp o afacere profitabilă și să obțineți succesul la care visați.

ABC Antreprenori XI - Costin Oane - Brand Your Idea

ABC Antreprenori XI - Vlad Craioveanu - Brand Your Idea

Nici un comentariu